Serena Williams (43 de ani) a dezvăluit recent că a slăbit câteva kilograme bune, reușind să îmbrace o rochie pe care nu o mai purtase de foarte mult timp.
Cu toate acestea, americanca nu pare dispusă să le spună urmăritorilor și care este greutatea ei actuală. Motivul? A decis să nu se mai urce pe cântar niciodată!
Serena Williams a împlinit vârsta de 43 de ani în septembrie, însă în ciuda acestui fapt, pare că se află într-o formă fizică de excepție.
Pozele pe care americanca le-a încărcat recent pe rețelele de socializare demonstrează acest lucru, iar lupta pe care Serena a dat-o cu kilogramele e de domeniul trecutului. Nici măcar în ultimii ani ai carierei, atunci când a fost foarte contestată de anumite voci din tenisul internațional, câștigătoarea a 23 de titluri de Grand Slam nu a avut un corp atât de atletic.
Din dorința de a le arăta fanilor cât de mult a slăbit, Serena Williams a îmbrăcat una dintre rochiile ei preferate, pe care nu o mai purtase de ani buni, din motive evidente.
Hey ya, deci nu puteam să îmbrac această rochie sub nicio formă! Fizic nu puteam să o închid! Deci efectiv nu puteam să o închid, venea doar până aici. Așa că fizic nu puteam să o închid. Dar acum nu, nu doar că pot să o închid, ci aproape că… este prea mare. Deci (n.r – râde) sunt foarte încântată. M-am antrenat foarte mult. Am alergat, 5.000 de metri, apoi 10.000 de metri, apoi aproape că am făcut un semimaraton. Deci, a dat roade! Și chiar îmi place rochia asta”, a spus Serena, prin intermediul unui videoclip pe care l-a postat pe pagina ei de TikTok.
Cel mai probabil, după ce s-a afișat în noua formă fizică, americanca a fost întrebată de fani despre greutatea pe care o are în prezent. În replică, Serena a dezvăluit, prin intermediul altei postări, de data aceasta pe platforma X, că nu poate prezenta un număr. Motivul? Nu s-a mai urcat pe cântar și nici nu are de gând să o mai facă vreodată:
M-am săturat de negativitate și minciuni. Și de aceea nu mă voi mai urca pe cântar niciodată. Înțelegeți?”, a scris Serena Williams, pe platforma X, fosta Twitter.
I can’t take anymore negativity and lies. And that’s why I won’t get on scales anymore. . . Can you relate? — Serena Williams (@serenawilliams) November 13, 2024
I can’t take anymore negativity and lies. And that’s why I won’t get on scales anymore. . . Can you relate?
— Serena Williams (@serenawilliams) November 13, 2024
Chiar dacă a decis să nu se mai urce pe cântar și să vadă precis câte kilograme are, Serena Williams este foarte preocupată de aspectul fizic, motiv pentru care a și muncit enorm să slăbească. Prin intermediul postării pe care a făcut-o pe TikTok, menționată mai sus în articol, fostul lider WTA a mai dezvăluit că se trezește zilnic la ora 05:00 dimineața pentru a merge la sală:
Am fost într-o călătorie intensă în lupta pentru a pierde în greutate și m-am antrenat nebunește! Mă trezesc la 05:00 ca să ajung la sală și în sfârșit începe să apară și răsplata. Viața este o călătorie, la fel și pierderea în greutate, deci nu e vorba doar despre destinație. Dacă ești în aceeași călătorie ca mine, îți doresc numai bine”, a mai precizat Serena Williams, dorind să își motiveze milioanele de urmăritori de pe rețelele de socializare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER